ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR
La iniţiativa din 2001 a Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este celebrată în fiecare an pe data de 26 septembrie şi se adresează celor 800 de milioane de locuitori din 47 de state membre ale CE (ţări în care se vorbesc în jur de 225 de limbi).
La 27 septembrie, în L.T.”Olimp” Sîngerei au avut loc activităţi organizate cu acest prilej, care au implicat elevii şi profesorii şi au promovat învăţarea limbilor străine: franceza, engleza, rusa.
Scopul acestui eveniment este de a promova şi a încuraja plurilingvismul, ca punte esenţială de comunicare între popoare, descoperirea unor culturi noi şi posibilitatea de a-i înţelege mai bine pe cei din jur, dar şi încurajează o mai bună comunicare, înţelegere şi cooperare între europeni, dar şi participarea deplină la cetăţenia democratică în Europa.









