Întâlnirea cu Absolvenții 2023

Zeii naturii, zeii luminii, zeii lumii s-au înălțat pe muntele Olimp, pentru a realiza călătoria tradițională în lumea amintirilor- Întâlnirea cu Absolvenții.
Noi, absolvenții de mâine, împreună cu cei de ieri am depănat memorii din trecutul celor mai frumoși ani din viață – ANII DE LICEU.
Fiind cea mai memorabilă perioada din adolescență, anii de școală au rămas în amintirea tuturor.
În ziua de 4 februarie, dominați de sentimente de dor și extaz, au revenit acasă absolvenții IPLT,,Olimp, or. Sîngerei, unde răsuflarea este mai ușoară, iar gândul curge mai lin. Am aşteptat toți absolvenții, dar în special promoțiile aniversare din anii 1983, 1993, 2003, 2013 și 2022. Pe parcursul evenimentului, amintirile au revenit de după nori încet, încet, cuminți și au trezit aceleași sentimente, emoții, nedumeriri ca și mulți ani în urmă. Fiecare din noi am trăit prezentul prin prisma trecutului invitaților.
Cu siguranță, peste un an , doi, cinci, zece sau pur și simplu, când ne va veni dorul, vom reveni şi noi în templul Olimpului pentru a ne revedea colegii și profesorii.
Viziru Anastasia, Grușca Virginia, clasa a 12-a,,B”