În cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), peste 600 de elevi din municipiul Bălți și raioanele Florești, Șoldănești, Fălești și Sângerei s-au reunit astăzi la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Evenimentul a oferit tinerilor oportunitatea de a descoperi programele de studii ale universităților din țară și de a interacționa direct cu reprezentanții acestora.

Prezent la eveniment, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că prin aceste evenimente MEC are scopul să ajute tinerii să facă alegeri informate în privința facultăților pe care le vor urma.

„Noi am decis să organizăm această campanie dintr-un motiv simplu: vă vrem acasă. Vrem să vă vedem aici, în Republica Moldova, valorificând oportunitățile oferite de țară și de sistemul nostru educațional. Acum, vă așteaptă probabil una dintre cele mai importante decizii din viața voastră, o decizie care, odată luată, setează un curs greu de schimbat. De asta, vrem să vă ajutăm puțin în acest proces și să vă oferim șansa de a vedea cu ochii voștri procesul de transformare prin care trec universitățile noastre. Noi am investit aproape 500 de milioane de lei în ultimii patru ani în modernizarea universităților. O parte din aceste investiții o să le vedeți astăzi la Bălți, dar să știți că așa se întâmplă și în celelalte universități din țară și eu pot spune cu certitudine că noi avem ce oferi”, a remarcat Dan Perciun.