La finalul proiectului,, Învățăm Limbajul Acceptării”

🔰La finalul proiectului,, Învățăm Limbajul Acceptării”, putem spune cu mândrie că am reușit să ne atingem obiectivele și să demonstrăm că munca în echipă, implicarea și dorința de a învăța pot aduce rezultate remarcabile.
✔️Proiectul a fost coordonat cu grijă și dedicație de către doamna profesoară Golban Vera, care ne-a oferit îndrumarea necesară la fiecare pas. Sub conducerea sa, am învățat să colaborăm, să căutăm informații corecte și să ne exprimăm ideile într-un mod clar și convingător.
✨️Noi, ambasadorii proiectului, Valeria Popovici şi Cezar Pleşca ne-am implicat cu responsabilitate şi implicare, reprezentând echipa cu demnitate și contribuind esențial la buna desfășurare a activităților.
📍Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului implementat de @AO Prietena mea în parteneriat cu @Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și @People in Need Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene.
🫶Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și au crezut în noi!
Popovici Valeria, Cezar Pleşca