O nouă experiență în arsenalul academic
,,Chimia – în examinarea sa matematică – este filosofia naturii și totuși dă ceva minții și nu ia de la ea. ”
(Mihail Menșikov)
La data de 29 aprilie 2023, în cadrul Universității de Stat ,,Alecu Russo”,s-a desfășurat concursul zonal ,,Chimia în viața noastră”, la care au participat elevii din treapta liceală din câteva raioane din partea de nord a Republicii. Împreună cu colegele Hurs Irina și Bostan Crina, am participat în cadrul acestui concurs, realizând 3 proiecte de cercetare individuală cu ajutorul și ghidarea tenace a doamnei Pîntea Maria.
Într-adevăr, chimia întruchipează materia de studiu în care totul pare aproape imposibil, viața noastră e reprezentată de un amalgam de reacții chimice, fenomene și soluții uzuale în rutina zilnică. În urma unui proces amplu de cercetare, am determinat diferențele dintre mierea artificială și cea naturală, beneficiile mierii de păpădie, ingredientele scrub-ului pentru îngrijirea tenului, substanțele din componența a 2 probe de pastă de dinți, dar și compușii cu valoare toxicologică din componența acestora. La final, am propus pentru fiecare produs o alternativă ECO, încurajând, astfel, utilizarea zilnică a produselor accesibile și sigure pentru sănătatea fiecăruia.
În urma participării în cadrul concursului, ne-am îmbogățit semnificativ cunoștințele în domeniul chimiei, fiecare proiect prezentat de colegii din alte raioane reprezentând un schimb de experiențe și bune practici, dar și un imbold de aprofundare și cercetare în această sferă nemărginită de creativitate și aptitudini cu iz ,,chimic”.
Golban Ana, eleva cl. a 10-,,B”
29







